Bai stii ce? Deja nu ma mai mira nimic. Absolut nimic. Sunt pregatita sa privesc ipocrizia in fata si sa-i spun " esti pretutindeni", Pentru ca o observ in ochii fiecarei persoane. Reusesc sa gasesc ipocrizia pana si in ochii unui pusti de maxim 6 ani. Pana aici s-a ajuns. Gasesc ipocrizia in mine zilnic. Am ajuns sa ma mint singura. Am ajuns sa nu mai cred nici macar eu ce zic. Pai daca eu nu cred in ce pot, nu cred in sentimentele, gandurile, trairile mele, pai atunci cine sa mai creada. Ma umilesc in fiecare clipa aratandu-mi sentimentele fata de toata lumea. Ma simt constransa observand nepasarea, trecerea in uitare. Dar am invatat sa suport. Am invatat sa nu ma mai doara. Sau , asa cred. Defapt nu. Iar incerc sa-mi ridic moralul. Chiar si cand privesc pe fereastra, sau in oglinda, sau merg pe strada, ipocrizia ma inconjoara, ea fiind pretutindeni. Oamenii au fost creati pentru a trai, iar, pentru a trai, mai este nevoie si de minciuna, invidie , nepasare, si nu in ultimul rand, prim-planul meu, ipocrizia. De ce? Pentru ca asa este creata lumea, viata. Ipocrita. Si m-am saturat pana peste cap. Dar stii ce? Ea nu va disparea niciodata, si ,intr-un sfarsit va intra in rutina. si totul a fi dat uitarii...
total gresit...da' e de-nteles la varsta voastra yo eram mai ipocrit k voi....o sa-ntelegeti voi c frumy e viata asta,dar tre' sa va mai linistiti un pik...:)mai bn priveste cum creste un fir de iarba si mangaie-l sau asculta cum canta o vrabiuta prin vreun copac si ai sa vezi k nu mai ai timp de ipocrizie si de ipocriti si te si vei auto-elibera de tot ce e inmagazinat rau in tine....te iubeste fratili' tau :)))))))
RăspundețiȘtergere