Mi-as dori ca razele soarelui sa imi mangaie fata zi de zi, fara sa mai ocoleasca gratiile coliviei, colivie formata din cauza indiferentei si a ignorantei. Mi-as dori sa ies din aceasta stare, sa deschid usa si sa zbor, asemeni unei pasari, asemeni unei pasari calatoare ce zboara spre indepartatul infinit, sau macar gandurile sa pluteasca alaturi de stolul acela ce se indreapta spre caldura soarelui ce distruge acea pulbere de nepasare, de indiferenta. Dar coliviile acestea imaginare ma tin prizoniera aici, in lumea asta, in care sunt nevoita sa fiu martora distrugerii, autodistrugerii. Ma sperie peisajul. Pare atat de ireal dar sunt constienta ca aceasta este realitatea. Crunta realitate. Persoane stand in spatele gratiilor si privind. Pretuind fiecare clipa, fiecare raza a soarelui, fiecare adiere de vant, Fiecare soapta, orice. Nelinistea se instaleaza in sufletele lor, acest lucru citindu-se pe chipurile crispate, in privirile pline de neputinta, in fiecare gest, fiecare rasuflare, fiecare rabufnire. Astazi, oameni ajung sa pretuiasca orice moment in afara coliviei, Fiind constienti ca fara putere de caracter, si incredere nu vor scapa niciodata de acolo, si nu vor simti niciodata subtilele raze ale soarelui ce isi fac aparitia in urma stropilor de ploaie cazuti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu